România este norocoasă! Tara noastră beneficiază de susținerea Statelor Unite ale Americii. Ministrul Energiei a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții Departamentului de Stat.
În prezent, România este susținută de SUA, privind reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, porivit ministrului Energiei.
„Ţara noastră are parte de o largă susţinere din partea SUA. Astăzi am avut o serie de întâlniri de lucru cu mai mulţi membri ai Departamentului de Stat.”, a scris pe facebook Virgil Popescu.
De asemenea, Virgil Popescu s-a întâlnit cu Jose W. Fernandez, subsecretarul Departamentului de Stat al SUA, cu care a discutat pe marginea întăririi parteneriatului strategic în domeniul energiei, despre întărirea relaţiilor bilaterale şi comerciale dintre cele două state.
Totodată, discuţiile au vizat şi soluţiile pentru întărirea securităţii energetice şi actualul context geopolitic.
În cadrul dialogului purtat cu Amos Hochstein, Coordonatorul prezidențial pentru Securitatea Electrica, Virgil Popescu a evidențiat și faptul că autoritățile din România speră să finalizeze etapa de finanțare a reactoarelor 3 și 4 până la sfârșitul anului 2022.
Suportul financiar al partenerilor americani este unul foarte important, susține Virgil Popescu, potrivit Adevărul.
„El ne-a transmis că urmăreşte cu atenţie stadiul proiectului construirii celor două noi reactoare de la Cernavodă şi a primului reactor modular de mici dimensiuni şi SUA vor oferi tot suportul necesar pentru a fi finalizate”, a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.